Versuri - Traista ciobanului

Cumpãr fricã Pe-un drumeag, Un mosneag Merge-ncet, sontâc-sontâc Este luna lui Cuptor Si prin cerul fãrã nor Se dau grauri bâlbâdâc. În mireasma de pelin, Linistea fosneste lin, Mângâind ponoarele Aurii ca soarele. Dupã dâmb, Drumul strâmb Ocoleste înspre sat. Mosul calcã apãsat; Colbul, fumegând sub mers, Urma pasilor i-a sters... Târâie lãcustele, Fluturându-si fustele... Pasi-l duc fãrã de numãr. Îi atârnã pe un umãr Douã traiste mãricele. Ce o fi având în ele ? Iatã-l, a ajuns în sat. Soarele s-a mai lãsat Pe o rânã, spre apus. Sfârâind usor din fus, Bunicutele, în drum, Torc din caiere de fum. Mosul, tot urmându-si pasul, Slobozi deodatã glasul: -Cumpãr fricã! Cumpãr fricã, Fie mare, fie micã! De prin case ies grãmadã Tineri si bãtrâni sã-l vadã Si-l ascultã cu mirare Cum tot strigã-n gura mare. -Mosule, pãi cum adicã, S-ar putea sã cumperi fricã? -Stati putin si veti vedea! Ia chemati copii-ncoa! Tâncii se adunã-n grabã, Iar mosneagul îi întreabã: -Iaca tu, cã esti mai mare, Zi, de ce ti-e fricã oare? -Pãi... de câini ... cã mã mãnâncã Si-apoi de-ntuneric încã. Zice mosul:-Nu ai vrea Sã-mi vinzi mie frica ta? Ti-o plãtesc cu patru mere Si o lingurã de miere. -Eu… ti-o vând, dar nu stiu cum?! Atunci mosul, cum-necum, Doar cã-l scuturã de chicã Si îi ia un pumn de fricã. Toti fac ochii mari deodatã Îmbulziti în juru-i roatã Si se-naltã pe picioare: Cum aratã frica oare?	O fi neagrã ori verzuie? Galbenã ca o gutuie? Ca un vierme? Ca un cui? Însã mosul, nimãnui Nu aratã frica luatã, Ci îsi vârã deîndatã Pumnul strâns într-o desagã Si la loc din nou o leagã. Apoi din cealaltã scoate Patru mere minunate, Miere dintr-un gavanos Si plãteste bucuros, Cum tocmise la-nceput. Iar acum, cã au vãzut, Toti copii se îndeasã Sã îi vândã marf-aleasã: Fricã de scãldat, de foc, De stat singur într-un loc, Fricã de vreun soarec mic Sau... chiar fricã de nimic. Ba, Ionut al nu stiu cui, Se temea de umbra lui! Toti buluc, fac gurã mare, Vrea s-aducã fiecare Marfã multã si de pret La ciudatul precupet: Cã de nuci si mere rosii Poftã au toti mâncãciosii! Râd mãicutele-n pridvor, De strãdaniile lor; Râde mosul sub mustãti Si împarte bunãtãti, Pânã când a cumpãrat Toate fricile din sat -Mosule, ce faci cu ele ? El se uitã la bocele Si sãltându-le pe spate, Le rãspunde: - Mã nepoate, Frica la nimic nu-i bunã! Când în traista mea s-adunã Fricile din nouã sate, Eu pornesc atunci cu toate Si le-azvârl în marea largã, De pe lume sã se steargã, Iar sãmânta lor sã piarã! ...Seara usurel coboarã, Aprinzând pe la feresti Lãmpile pentru povesti.... ..Si unchiasul a plecat. Parcã n-a fost niciodat'! Colbul, fumegând sub mers, Urma pasilor i-a sters... De se-ntâmplã sã-ntâlnesti Nu asa.. doar în povesti Ci aievea, pe mosneag, Tu întâmpinã-l cu drag Si de vrei sã fi voinic, Vinde-i frica pe nimic. De-ti dã mosul patru mere, Ospãteazã-te cu ele Si de n-ai sã uiti cumva Sã-l saluti din partea mea.
La pescuit Rostogol, din piatrã-n piatrã, Ca o fatã Care murmurã un cânt, Cu cositele în vânt, Gârla trece sprinteioarã Printre florile de varã, Cu altita înspumatã Fluturatã câteodatã De vreun firicel de vânt. Atârnând cu trupul frânt Peste unda ei voioasã, Curge-o salcie pletoasã Ca o apã de nuiele Si de frunze subtirele Fiecare verde-ngustã Cât aripa de lãcustã. Câmpul usurel fosneste... Bunã zi de mers la peste! Iaca, n-am vorbit în vânt: Sus, pe dâmbul de pãmânt, Lâng-un smoc de musetel, Stã înfipt un bãietel. Tine undita în mânã, Pus s-astepte-o sãptãmânã, Rãbdãtor, cu gura mutã Si cu ochii drept la plutã, Sã-i pândeascã tremurarea. Si-i o liniste... cât zarea!	Trec clipitele alene Prin zãduful din poiene Mirosind a tãmâioarã Soarele încet coboarã.... Se-nsereazã... Când, deodatã, Vine clipa asteptatã: Pluta tremurã usor Scuturatã de-un fior Care fuge-n sus pe sfoarã Si pe trestie coboarã Pânã-n inima piticã Iar de-acolo se ridicã Tocmai sus, în vârf de geanã: -O fi clean?... Sau o fi mreanã?... -Heeei! E cina gata frate! Parcã i-a turnat pe spate Apã rece, înghetatã.. -Of, ce faci, nu vii o datã ? Glasul tipã mai aproape, Pânã în adânc de ape. Auzindu-l pestisorul Se întoarce cu tot zorul Si fugi pe gârlã-n jos Argintiu si mlãdios. Umbra s-a fãcut mai deasã... Întorcându-se acasã, Obidit, ofta pescarul, Cu obraji-ncinsi ca jarul: -Of, de nu striga mãicuta, Sigur cã umpleam trãistuta.....
Omida Sus pe creasta unui prun Se târãste-ncet, pãroasã, O omidã verde, grasã; Corpul lung îi unduieste, Iarã gura, ca un cleste Pare-a fi de cãpcãun. Bâjbâind încolo-ncoace Printre crengile-nflorite Rupe, mestecã si-nghite Muguri tineri, frunzã crudã, Smulge fãr nici o trudã De-unde vrea, de unde-i place. -Hei, ce faci ? îi strigã prunul, Vrei cu dinadinsul, oare, Roada mea, abea în floare S-o rãpui? Sã nu rãmânã Nici o frunzã, nici o prunã? Râde-n hohot cãpcãunul: -Ha, ha ha! Si pentru cine Pregãtesti tu rod bogat?	Pomul s-a înseninat: -Vreau s-adun în jur copii Si cu prune brumãrii Sã le umplu cosuri, pline, Sã-i privesc cum vin sãltând, Cum se-naltã cãtre mine Ramurile sã-mi încline Si sã-mi simt în palma lor Fructul dulce, tuturor Dãruit cu drag, oricând. Asta e menirea mea! Mestecând, omida grasã Nici n-aude, nici nu-i pasã. Serpuind pe craca-ngustã, Frunzã dupã frunzã gustã Ba de aici, ba de colea. Geaba se frãmântã pomul, Încercând mereu sã scape. Ea priveste printre pleoape Si de-atâta trudã... cascã.... Cine poate s-o goneascã? Nimeni... nimeni... decât omul!
La baltã Jos la baltã Laolaltã Cu rãtoii si gânsacii Si cu pestii si brotacii Cinci bãieti Îndrãzneti Râd si tipã în hârjoabã Si-n înot se iau la goanã. Ca tiparii, pe sub undã, Câte unul se afundã Si apucã de picioare Pe-altul, gata sã-l doboare. Dar, râzând, se iau la trântã, Apa-n volburi se frãmântã Si stârnesc în jur voinicii Snopi de stropi ca licuricii De se-nproascã val cu val... Numai colo, sus pe mal, Cârn si tare pistruiat, Stã posac un alt bãiat Tot uitându-se la "ei". -...Si de sar în apã ce-i ? (Se gândeste înciudat) Na, cã si la fund s-au dat! Parcã mie, ce, mi-e fricã ? ... Si-apoi, n-au decât sã zicã Ce-or pofti! Nu vreau, si basta, Sã mã vâr în joaca asta. ...Ei, dar ce-au de gând acum, De pornirã sus pe drum ?	-Hei! v-ati sãturat de bine? ...Aoleu, ce-aveti cu mine? Dati-mi pace! Ajutor! Mãiculitãããã, sãi cã mor! Geaba tipã pistruiatul, Cã e prea departe satul. Vrea sã fugã dar nu scapã Si e dus pe sus în apã. -Maicã, sãi cã mã înec! Ceilalti cinci grozav petrec: -Lasã mã cã nu-i adâncã! -Crezi cumva cã te mãnâncã? -Înghit apã! nu, mi-e fricã! -Doar asa, un pic, nu stricã, Asta-i aldãmasul frate! Dar fricosul se tot zbate, Dã din mâini si din picioare Si de-odatã: -Frãtioare, Parcã am plutit si eu! -Ai vãzut cã nu e greu? Dã-i nainte usurel! Toti acum privesc la el. Frica-l tine de picioare Dar n-o lasã sã-l doboare. -Prea m-as face de rusine, Când se uitã toti la mine. Dârz, cu inima voinicã, (Doar cât purecul de micã) Pistruiatul lin pluteste, Mai sã zici c-ar fi un peste, Si nu-i vine lui sã creadã: -Unde-i maica sã mã vadã!
Trãznetul Doi nori grosi, Mâniosi Stau la sfadã sus pe cer: -Eu sunt cel mai mare nor! (zise unul tunãtor) Pici din calea mea! -Sã pier? (Celãlalt s-a supãrat Si la rându-i a tunat:) -Tu esti cel mai mare, zici? Tu, un nor pentru pitici ? Ha, ha, ha! De-as strãnuta, Ca un fum te-ai risipi, Ai dispare de aci Ca si când nici n-ai fi fost! -Ba tu, esti un mare prost! Dacã vreau îti vin de hac, Într-o clipã praf te fac! Pleacã, hai, Ce mai stai, Vreau sã trec! -Asa?! Pofteste, Hai la luptã voiniceste	Dacã nu ti-e fricã! -Mie? Ba deloc! Vrei luptã? Fie! Si cu fruntea încruntatã Se pornirã norii-ndatã: Unul spre cel’lalt venea, Cerul vânãt scãpãra... Furiosi s-au nãpustit, Frunte-n frunte s-au proptit Si acum, Buuuuuum!... Fulgerul a scãpãrat Trãznetul trozni de-odat' Ca un bici de foc gãlbui Din înaltul cerului, Ca un sarpe mânios, Prãvãlit cu capu-n jos Scotând foc si fum pe nãri Înspre cele patru zãri! Bubuind Si vuind, Tunetul zburând trecu Si în hãuri se pierdu... Iar din norii de-altãdat' Toatã ziua a plouat!
Vântul Stiti de ce aleargã vântul Când încolo când încoace? Oare credeti cã îi place Toatã ziua sã se joace? Asi, de unde! El aleargã Cu o treabã, vezi, anume, Care numai lui i-e datã Sã o facã-n astã lume: E postas! Din floare-n floare Si din pom în pom el duce Vestile culese-n goanã Pe la fiece rãscruce. El e cel ce dã de veste Pãsãrelelor, când vin	Ploaia, arsita, înghetul, Zilele cu cer senin; El se joacã printre gâze Si adie pe ogoare; El fereste de primejdii Cetele de cãprioare. Când e mama-ngrijoratã De copiii dusi la scaldã, El e cel ce îi îmbie Cu miros de pâine caldã Sã se-ntoarcã iar acasã. Si tot el e cel ce stie Când sã ducã veste-n nouri Ca sã plouã în câmpie. E postas voinicul nostru De când cerul si pãmântul Si de-i stii vorbirea, vezi cã Nu zadarnic bate vântul!...
Coada soricelului Cicã într-o vreme, hãt, Multã vreme îndãrãt, Casa unui soricel, Un bordei ca vai de el, Vechi si tare aplecat, Iatã cã s-a dãrâmat. Tii, sã vezi necazul lui, Alt mai mare zici cã nu-i. Sã faci altul, nu e greu, Însã soricelul meu Era lenes, lenes foc, Câti o sutã la un loc. Totusi de un adãpost Trebuia sã-si facã rost, Alt chip nu-i! Si îmbufnat, Se apucã de sãpat. Sapã el, într-una sapã, Borta s-a lungit de-o schioapã Încãlzit e ca o plitã Si mustata-i e zburlitã, Are si un junghi în spate Si de-abia, de-abia mai poate Sã se tinã pe picioare. Uf si capul rãu îl doare! Ba îl doare, ce sã spui, Chiar si vârful nasului! Gat-acum! Fie ce-o fi! Mâine, parcã ce, nu-i zi? O sã facã mâine treaba, Astãzi vrea sã stea degeaba, A muncit destul, ce vrei ! ... Si se vârã în bordei Pân-a nu se face searã. Doar codita stã afarã, Fiindcã loc nu se gãsea În bordei si pentru ea! Noaptea a trecut usor	Peste somnul tuturor Dar spre ziuã, deodatã, Picuri mici, cu pas de vatã Au cãzut de sus, pic-pic... Si cu fir de borangic Ploaia a-nceput sã teasã Lungi perdele de mãtasã, Apã dulce pe ogoare, Ca sã aibã fiecare, Flori si ierburi, pomi si grâne, Si pãdurile bãtrâne... ... Iar codita, subtirea, Tot din brazdã rãsãrea. (Ploaia cum putea sã stie Cã-i o bortã colo-n glie) Astfel, se porni pe treabã Si udã codita-n grabã De simti biet soricel Cã s-a dezlipit de el De atâta înmuiat! Se întoarse speriat Si-o vãzu prinzând în tinã Fire mici de rãdãcinã. ... ...De atunci, pe câmp, spre varã Întâlnesti o ierbusoarã Cenusie si lucioasã, Cu blãnitã mãtãsoasã. Ba sãmânta ei s-a dus Sus la deal, la munte sus Orisiunde-s soricei. Si culegi acum de vrei, În largul muncelului, Coada soricelului! Iar fârtatul cu pricina Nu si-a mai gãsit hodina Pânã ce, dintr-o nojitã Îsi fãcu altã coditã, Cã-i era rusine tare Sã nu afle oarecare Si sã spunã la copii Ceea ce vã povestii.
Ciubotica cucului Iaca, asta s-a-ntâmplat Când era pãmântul lat Si tântarul armãsar. Pe atuncea, asadar, Stirici un sol crãiesc Cã-ntreg neamul pãsãresc E poftit, cu mic cu mare, În zãvoi, la o serbare. Se porni o veselie Si în munti, si în câmpie, De se duce vestea-n lume De atâta râs si glume. Pregãtirã fiecare Strai frumos, cum altul n-are, Cu altite si fireturi, Si botine cu sireturi. Cotofana-si cumpãrase Hainã neagrã de mãtase Si un sal de pus pe spate Tot din borbote-nspumate; Pupãza si-a pus în frunte Mot din pene mai mãrunte, Asezate cu migalã Dupã multã chibzuialã; Iar pãunul, tantos tare, Se-nfoia cu îngâmfare, Colorat si plin de pene, Cum nu-i altul prin poiene. Numai cucul, bun de gurã, Rupt de mult-alergãturã, Amãrât, sedea pe-o cracã, Nestiind ce sã mai facã. Colindase el degrabã Sã-si aleagã o podoabã, Una mai de soi, vezi bine, Nu cum are orisicine. Peste tot zburase, dar Se trudise în zadar. Cum sedea pe craca lui În desisul codrului, Iatã cã vãzu trecând Un pitic cu chipul blând, Cu cãciulã cum au mosii Si cu ciubotele rosii. Tii, ce mândre ciubotele, Nu s-au mai vãzut ca ele Si cusute, nu vã mint, Doar cu fire de argint. "Ah, ce tare mult îmi plac... Ciubotele am sã-mi fac!" Si zicând asa în gând, Cucul se-ndreptã zburând Cãtre Dealul Nucilor, La cizmarul cucilor: -Mestere, te stiu dibaci, Repede, te rog sã-mi faci Ciubotele cu arnici, Cum se poartã la pitici, Ciubotele gãlbioare, Cum nu-s altele sub soare. I-a rãspuns râzând cizmarul: -Dibãcie am cu carul Numai vreme n-am, vezi tu!	Însã cucul, nu si nu, Cã sã lase toate cele Si sã-i facã ciubotele, Cã el tare e grãbit! Mesterul s-a învoit, Cucul a zburat în lunci Si cizmarul, chiar atunci A luat foarfecã si piele Sã croiascã ciubotele. N-apucã el sã le taie, Hop si cucul în odaie: -Hei, sunt gata? Le-ai cusut? -Pãi nici nu le-am început! -Vezi atunci de ce mai stai, Hai, grãbeste-te, hai, hai! -Mai încetisor cu graba, Doarã stii cã stricã treaba. Ai rãbdare! -Ba de fel, Hai mai iute putintel! Si iar pleacã cucu-n zbor, Si iar vine: -Uf, n-ai spor! Pune fir mai lung în ac! Mesterul lucra buimac... Cucu-ntr-una, tura-vura, Nu-i tãcea o clipã gura ... Si asa trei zile-n sir! Ciubotelele cu fir Tocmai bune de-ncãltat. Cucul, tare încântat, Si le pune în picioare, Dar.. sã vezi ce supãrare, Cã cizmarul, pare-mi-se, Pe-amândouã le croise Numai pe piciorul stâng! Si-asta nu c-a fost nãtâng, Dar de-atâta cicãlealã, Tot lucrând la repezealã, Fãrã voie a gresit Si pe cuc l-a pãgubit! Cucul, uf, ce sã mai spui, Vai de sufletelul lui! Dupã ce a plâns cu foc, A luat ghetele în cioc Si-nciudat pe sus zburând, Le-a trântit jos pe pãmânt Si-a plecat în crângul lui! Pe costisea dealului Ciubotelele-au cãzut Si în flori s-au prefãcut Galbene, cu trup verzui: Ciubotica cucului! La serbare, prin desis, Cucul vine pe furis, Cã-i descult si-i e rusine Sã nu-l vadã te miri cine. Când ospãtul stã sã-nceapã Lui îi lasã gura apã; Oaspetii voiosi petrec, El înghite doar în sec; Dar când muzica porneste, Inima în piept îi creste Si uitând de tot buclucu' Cântã-ntruna : Cu-cu! Cu-cu!
Traista ciobanului A fost odatã un cioban, Un cioban bãtrân de tot, Dupã barbã, eu socot C-avea nouãzeci de ani! Si trãise-n viata lui Doar pe coama muntelui. Seara, stelele, pe rând Îl vedeau pe mos fãcând Foc de aur din gãteji; Câinii mari, cu ochii treji, Se-asezau în jur, tãcuti, Lângã mieii cei micuti; Si-ntre oile buluc, Picotind, de somn nãuc, Tot clipea privind în jur, Un mãgar... Mosul le spunea povesti, Ba cu fapte vitejesti Despre zmei si Feti Frumosi Ba cu babe si cu mosi, Una câte una luatã Din trãistuta lui vãrgatã, Cum o alta nu gãsesti: Traistã plinã cu povesti. ... Sã-l asculte, nu venea Decât turma lui de nea, Urechilã, cinci dulãi Si-ntunericul din vãi... Astfel treceau serile Si cu ele verile Sã-ntr-un ceas de asfintit, Mosul nostru a murit, Cum mor toti la vremea lor... Turma, fãrã pãzitor, Cu mãgarul trist în frunte, S-a pornit prin vãi de munte Sã-si gãseascã alt cioban... ...Pãrãsitã pe-un bustean, Traista a rãmas în urmã, Fãrã mos si fãrã turmã!... Rãtãcind asa-ntr-o doarã, S-a oprit pe-un pom o cioarã. S-a uita încolo-ncoace: Liniste în jur si pace! Tot privind, vãzu de-odatã Traista cea minunatã. Traistã de cioban? Halal! Ce ospãt cu cascaval! Topãind prin iarba-naltã, Cioara-n jurul traistei saltã Si smucind-o jos, de-a dura, Îi desface legãtura. Unde-i brânza? Unde-i casul? Cioarã ti-ai gãsit nãnasul!	Iatã-n traistã nu-i nimic! ...Tac povestile chitic! Croncãnind de supãrare Ea se pierde-n depãrtare, Fâlfâind în zbor, greoaie... Iarba sub zefir se-ndoaie Si prin fosnetul ei blând, Greierii se-aud cântând... Stau povestile în sac Si îngrijorate, tac, Dar asteaptã mult si bine Cã ciobanul nu mai vine.. S-o fi dus în lunã-n stele Si o fi uitat de ele ?!... Statu-Palmã-Barbã-Cot Spuse primul: -Eu socot C-ar fi bine sã pornim Pe cioban sã ni-l gãsim! Da, asa e, bine spui! Strigã toti în jurul lui Si tiptil, iesind duium, Au pornit cu toti la drum. Fãt-Frumos, viteaz de fel, Scoase spada de otel Si mergând în fruntea lor O porni dupã pãstor. Cale lungã au umblat, Tara toatã-n lung si-n lat, Cãutând ciobanul drag Dar nici urmã de mosneag. Obosite s-au oprit Care, unde-a nimerit: Pe vâlcele, pe câmpii Sau prin crânguri aurii, Sus în muntii cei sâlhui, Sau pe malul râului, Ori s-au asezat molcum Pe la margine de drum. Ca sã aibã loc sub soare, Ele luarã chip de floare Subtiricã si înaltã Stând mai multe laolaltã. Pe tulpini atârnate, În trãistute înnodate Stau povestile tãcute, Povestind cu glasuri mute. Stau în calea tuturor Si asteaptã pe pãstor. Mosul de va fi sã treacã, Floricica lor sãracã Îi va face plecãciuni; Iar trãistute cu minuni, Aninate de tulpinã, Îl asteaptã ca sã vinã Si cu vorba-i bãtrâneascã, Basmele sã slobozeascã...